49680310_2201509723213052_7292549448620572672_n.jpg

Știți, atât de mult timp am fost serioasă încât am și pierdut din gustul vieții, din fericirea de a fi eu însumi, uneori mai naivă, neglijentă, alte ori mai buimăcită, dar reală, cu toate simțurile prezentului în exprimare firească. Să fii tu, așa, pur și simplu fără unele frustrări de vinovăție. Fără să te gândești ce-o să zică, creadă alții. Eram mică și bunica îmi spunea pe un ton serios "Să te porți frumos, să n-o dai pe măta de rușine" și eu mă purtam frumos cu toți ca un copil serios și matur. Apoi școala...of...cu unii profesori mega serioși care erau atât de pedanți sistemului încât și în scenetele cu strânsul gunoiului de pe malurile Nistrului tot trebuia să fim îmbrăcați serios, în cămașă albă și fustă neagră, așa, ca la carte, că era sceneta serioasă și o prezentam în fața altor oameni serioși, tulă mama ei de scenetă, că tare mulți nervi a mai scos din copilul nonconformist din mine. Bine că echilibrul ni-l oferea dirigintele de clasă care avea un umor ce vrei nu vrei te scotea din mârâit.
Și știți ceva, apropo de învățătorii/profesorii serioși, mai mare fiind, mergeam prin școli instruind copiii despre drepturile și obligațiile lor (da, și obligațiile, pentru că mulți își cunosc orgolios doar drepturile), ap eficiența și spiritul școlii se simțea, vedea după felul în care eram întâmpinați de directoare sau staffull ei. Dacă aceștia erau pozitivi, glumeți, ap lecțiile cu copiii erau pe aceeași tonalitate, foarte plăcute și ușoare, iar dacă era cineva cu o buză în jos și o sprânceană în sus, ap a lehamite era să duci acel training, copiii stresați, serioși și închiși, până îi încălzeam cu ceva jocuri și începeau să se miște lucrurile, se termina și lecția. Toate acestea deși se întâmplau fără profesori, ei oricum erau stresați.
Mda. Seriozitatea asta - o mască dureroasă. Cât e de frumos să cânți, să dansezi, să îmbrățișezi oamenii și să le spui complimente, așa, pur și simplu, fără vre-un motiv. Să faci toate acestea fără să îți pese ce o să zică alții. Să scoți masca asta de seriozitate și împreună cu Dumnezeu așezat lângă tine să râzi în hohote de doza de îngâmfare pe care o ai. Și cuvântul cheie este O Ai/O Am. Pentru că și eu o am, pentru că buza jos și o sprânceană în sus o învățăm de mici, iar eu probabil îs campioană în asta. Dacă ar fi Miss Seriozitate, probabil titlu ar fi al meu. Când eram în școală, nu permiteam nimănui să facă glume pe seama mea, o pățeau rău ))).
De asta vreau să vă spun, omul care a uitat să facă glume este nefericit. Gândurile, fricile, grijile, i-au turnat în fiecare zi pe față centimetri de seriozitate, care acuma trebuiesc dezbinați, dezbătuți cu dalta umorului ca pe un mozaic arhaic înmărmurit.
Seriozitatea te face de neatins ca pe un munte falnic, dar singur. Ah! Dacă muntele s-ar râde de propria împietrire, atunci mai mulți brazi ar dori să-i țină companie, căci umorul trezește entuziasm și înviorează.
Eu cred că diferența dintre noi și regnul animal îl face umorul. Umorul și nu rațiunea. O maimuță știe să numere, să citească, să recunoască semne, dar nicidecum să facă glume optimiste cu bon ton!
Iar dacă ar fi să mă destăinui, ap Seriozitatea vine din frică, frica de a fi luat în derâdere, frica de a nu fi pe placul celorlalți, frica de a deveni un izolat, de a nu fi acceptat așa cum ești (din moment ce singur nu te accepți, de ce alții ar face-o?). Astfel îmbraci masca seriozității și devii intact, te poziționezi cumva mai presus de toți, poate din cauza orgoliului lezat. Și aici apare prăpastia: Eu-Ei, simbioza Noi, fiind una inexistentă în această relaționare. Pe moment această poziție aduce foloasele ei, cumva ești tratat diferit, tot izolat, dar această izolare e transferată pe contul propriei dorințe, nu a altora, și poate e un pic mai puțin dureros, îți gâdilă oarecum orgoliul. Dar ce se întâmplă când nu scoți această mască cu anii???
Imaginați-vă!!!
Merge un om plin de sine, pe străzi cenușii, într-un oraș sumbru, într-o seară amurgită și cețoasă...
Brrrr...horor )))
Eu zic să propunem în școli un obiect nou: Învățarea umorului. Copiii să știe să facă glume frumoase pe seama altora, iar alții să știe a le primi frumos. Atunci ar fi mai multe zâmbete în lumea asta.
Zâmbiți oameni buni, e pe gratis! ))) Zâmbetul prelungește viața și o face mai calitativă, iar simplitatea împletită cu umor și bucurie, este cel mai mare dar ce îl putem cultiva cu fiecare alegere făcută conștient.
Da, și nu în ultimul rând să trăim Aici și Acum, savurând din fiecare respirație ca dintr-un miracol ce ne este dat de Divinitate, să cântăm, să dansăm frumos cu toți dinții pe care îi avem, să mâncăm ciocolată și să ne bucurăm de magia refacerii fiecărei celule. La Mulți Ani!
12744588_1078228425541193_5779798801954068668_n.jpg

Acest articol are peste 45 aprecieri, distribuiri și comentarii