Când era mică copii din mahala o porecleau „Cocostârcul”.
Primăvara, când se întorceau din țările calde cocostârcii din cuibul de pe stâlpul de la poarta mătușii Anuța, copii o strigau din urmă precum că i-ar fi venit frații. Înghițea în sec și își continua drumul. Nu avea rost să se certe cu ei, înțelesese acest lucru după ultima încăierare în urma căreia se alesese cu o mână fracturată. Da, imediat ce ea acorda atenție la vorbele lor, începea bătaia! Multe lacrimi au fost vărsate din cauza picioarelor ei lungi, multă bătaie a primit pe drumurile satului, și a ajuns la 10 ani să se considere cel mai urât copil de pe pământ... ei, nu văzusea ea chiar lumea toată, însă lumea ei se rezuma la copii din sat.
Era cu mult mai înaltă decât vârstnicii ei, iar cea mai mare parte a corpului ei era constituită din picioare.
cocostirci.jpg
Oamenii din sat vorbeau că, poate, fata s-ar fi născut normală dacă maică-sa nu s-ar fi uitat atât de mult, serile, la cocostârcii mătușii Anuța... Oare chiar să fi fost mama de vină pentru toată durerea ei, pentru toată urâțenia ei?
Oamenii vorbeau, ea însă, nu avea de unde să știe adevărul,  s-o urască pe mama nu putea, dar nici s-o iubească... pentru că n-o avea!..
Dacă ar fi avut-o, macar ar fi avut în brațele cui își plânge durerile, căci bunica nu a are niciodată timp pentru ea. Nici măcar la adunările părintești nu are timp să vină, iar ea, în plus la toate necazurile ei, mai este și mustrată, de fiecare dată, pentru lipsa bunicii. 
O dată, când au organizat o sărbătoare cu ocazia zilei de 8 martie, numai ea nu a avut cui să pună în piept mărțișor, și, ca să își stăpânească emoțiile, a strâns mărțișorul în mâna stângă atât de tare că i s-a înfipt acul până la os. A fost nevoie de intervenție medicală, pentru că sângele-i roșu și fierbinte nu mai încetinea să curgă. Iar medicul a certat-o pentru această „năzbâtie”.
De când se ține minte a fost mustrată, certată, poreclită, și de fiecare dată se simțea vinovată. Sntimentul de vină îi era precum umbra - o însoțea peste tot!
Măcar de-ar fi avut un frate mai mare, care s-o apere de ceilalți copii...
A crescut singură, fără frați, fără părinți, fără prieteni... O avea doar pe bunica, dar și ea era mereu plecată...
Când avea 15 ani a părăsit-o și bunica. S-a stins ca o frunză ce își leapădă pomul: a murit în câmp, muncind. Își propusese să finiseze prășitul în ziua aceea, dar a terminat-o prășitul pe ea...
După moartea bunei urma să fie dusă la un orfelinat, căci nu mai avea pe nimeni, dar ea a fugit din sat! Și-a luat câteva provizii, niște bani și lucrurile de preț pe care buna ei a avut grijă să i le adune  ani de-a rândul, a rugat-o pe mătușa Anuța să aibă grijă de casă în lipsa ei, și dusă a fost!
Orașul s-a dovedit a fi mare, mult mai mare decât și-ar fi imaginat ea, cu oameni mulți și neinteresanți, pentru că pe ea oricum nu are cum s-o iubească nimeni. Indiferența pe care și-a cultivat-o de mică a ajutat-o să treacă mai ușor de greutățile pe care i le rezervase acest oraș atât de diferit de sătucul ei.
Între timp, corpul de domnișoară i se modelase frumos, iar picioarele, care până acum o făcuseră urâtă, au început să atragă privirile bărbaților... Parcă e posibil să treci indiferent pe lângă o fată frumoasă-foc, cu picioare de model? Prima dată când a observat că picioarele ei pot sa placă a rămas șocată, a început a primi cât mai des complimente, apoi într-una din zile, a observat că este urmărită de un tip bizar ce purta o geantă mare pe umăr. A urmărit-o câteva zile, dar nu avea cui să se plângă, pentru că era o străină. Chiar dacă avea deja câțiva ani buni de când locuia în oraș nu avea nici un prieten. În una din zile, când crezuse că scăpase, în sfârșit!, de nebunul ce o urmărea, și se așezase liniștită pe o bancă din parc, acesta îi apăru drept în fața ochilor. A țipat speriată, el însă reușise să o liniștească. Era fotograf, lucra cu modele, iar picioarele ei i-au atras în deosebi atenția pentru că erau cele mai lungi din câte văzuse, din câte își dorise să fotografieze...
I-a cerut permisiunea să îi facă o poză, pe urmă o sesiune foto întreagă, apoi poze cu chipul și picioarele ei au apărut într-o revistă, apoi a fost solicitată să prezinte niște colecții de haine, apoi...
Apoi picioarele ei lunigi i-au adus fericirea, pentru că din cele mai urâte picioare din lume s-au transformat în cele mai frumoase...
Ea trăia cu intensitate fiecare clipă de bucurie, râdea cu nesaț pentru toate clipele triste din copilăria ei, iar în una din emisiunile televizate la care a fost invitată, a rugat să fie prezentată și cu numele de „Cocostârcul”, pentru că doar asta îi mai rămase din toată copilăria ei.
Acest articol are peste 10 aprecieri, distribuiri și comentarii