1. Potrivit Oxford Dictionary of Quotations, Shakespeare a scris zece dintre cele mai utilizate fraze în limba engleză.
  2. Potrivit acceași surse, William a introdus peste 3000 de cuvinte în limba engleză.
  3. Acesta a fost căsătorit cu o femeie cu mult mai în vârstă decât el, care la acea vreme îi purta copilul.
  4. Shakespeare nu și-a publicat niciodată operele de artă. Ele sunt astăzi cunoscute datorită celor 2 amici ai săi, care le-au înregistrat și publicat după moartea sa.
  5. Pe lângă cele 37 de piese de teatru și 154 de sonate, William era și un actor deosebit.
  6. USA trebuie să îi mulțumească autorului pentru cele 200 de milioane de grauri existenți la etapa actuală în State. În 1890, un american s-a angajat să aducă în SUA păsări despre care vorbește William în operele sale. Astfel, au fost eliberați peste 60 de grauri atunci.
  7. Lunile planetei Uranus sunt numite după personajele din operele autorului. 
  8. Sunte peste 80 de versiuni înregistrate de pronunțare a numelui lui Shakespeare.
  9. Nimeni nu știe ziua reală de naștere a lui William Shakespeare. Aceasta este sărbătorită pe 23 aprilie, cu 3 zile înainte de botezul său înregistrat la 26 aprilie. 
william-shakespeare-quotes-11.jpg

Acest articol are peste 1 aprecieri, distribuiri și comentarii