BlogOGO.MD Experiența blogging-ului moldovenesc

Poezii

Șase pui și-o biată mamă

Mai de mult, o rândunică avea-n cuibu-i şase pui
Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -săgeata- căutând, pe deal şi văi,
Hrană pentru puii săi.
Şi-n iubirea-i nu odată
S-a culcat ea nemâncată,
Dar destul de fericită că nu s-a-ntâmplat nicicând:
Dintre pui, s-adoarmă vre-unul ars de sete sau flămând,
Nici n-a fost mai mândră mamă decât ea-ntre rândunici,
Când văzu-ntr-o zi că puii se făcuseră voinici,
Şi n-a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a-nvăţat să zboare,
Dar, când toţi puteau să plece încotro voiau sub slavă,
Rândunică, istovită, a căzut în cuib bolnavă
Şi cu ochii plini de lacrimi ţintă-n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:
Aripile greu mă dor
Şi nici vorbă să mai zbor...
Acest articol are peste 0 aprecieri, distribuiri și comentarii

Dă, Doamne! Evgheni Evtușenko

Dă, Doamne, surzilor un alt destin Și orbilor să le întorci vederea. Dă, Doamne, să fiu Dumnezeu puțin. Nu poate fi puțină Învierea!   Dă, Doamne, funcții să evit, Să nu devin erou pe jumătate. Să fiu bogat, dar om cinstit. Desigur, dacă așa se poate.   Să fiu puternic, pentru Dumnezeu, Să nu le […]
Acest articol are peste 0 aprecieri, distribuiri și comentarii

MERG TANCURI PESTE PRAGA | Evgeni Evtușenko

MERG TANCURI PESTE PRAGA | Evgeni Evtușenko Traducere din limba rusă de Igor Guzun   Merg tancuri peste Praga, În dimineața de sânge violetă. Merg tancurile și calcă Adevărul care nu-i o gazetă.   Merg tancuri peste tentația Unei vieți fără șabloane. Merg tancuri peste soldații Din aceste tancuri fără obloane.   Doamne, e urât […]
Acest articol are peste 0 aprecieri, distribuiri și comentarii

Într-o zi

În fiecare zi ni se dezvăluie permanentul și trecătorul Uneori pe repede înainte, alteori cu încetinitorul. Și repetăm greșelile de parcă am exersa gama – Cea mai frumoasă amintire cu mama este să fie în viață mama. În fiecare zi pierdem ca deștepții și câștigăm, scuzați, ca proștii. Doar despre părinți nu putem niciodată să […]
Acest articol are peste 26 aprecieri, distribuiri și comentarii

Viața de dincolo de Facebook

Nu mai trebuie să povestești, trebuie să faci. Dacă ajuți un om, taci. Ce sens are să-ți pui pe wall colțunașii? Îți poți iubi – fără să strigi – copilul și nașii. Știu că știi și altceva decât Îmi place, Ador, Îmi pare rău. De exemplu, să nu postezi nimic din ce e al aproapelui […]
Acest articol are peste 6 aprecieri, distribuiri și comentarii

ÎNCĂ O DUBLĂ | Poem de Ed Pobuzhansky

1. Sunt plin de lacune, defecte – la bis, Amintirile îmi sunt ciuruite. Dacă totul mi-a fost interzis, Acum orice îmi pot permite. 2. N-am fost ce-au vrut şi nici ce-au spus – Un iamb suitor în trahee. Şi am tăcut altfel şi m-am opus Şi am contat şi am cântat nu aceea. 3. N-am [...]
Acest articol are peste 8 aprecieri, distribuiri și comentarii

ИГОРЬ ГУЗУН | С ВОЗРАСТОМ

С ВОЗРАСТОМ Простые истины — они спасают нас, Без них — как ночью без фонарика в пути. О, сколько с возрастом красивых слов и фраз Роится в голове! А нужных — не найти. (с) Traducere în rusă de Ed Pobuzhansky *** ANII SEDUC Sunt atâtea lucruri bătute în ținte, Fără de ele-i ca fără cartela [...]
Acest articol are peste 0 aprecieri, distribuiri și comentarii

HAIBUN.MD | Poemul săptămânii de la Igor Guzun: „Cu ce titlu de carte se potrivește Moldova”

1. Dincolo de ușa bibliotecii e țara aceasta Care ne bucură și ne exasperează în fiecare zi. Parcă am trăi în drama lui Caragiale „Năpasta”. Pentru Moldova oare ce titlu de carte s-ar potrivi? 2. „Paradisul de după colț” de Llosa. „Bâlciul deșertăciunilor” de Thackeray. Poate recitim cu voce tare „Glosa”? „Alte măști, aceeași piesă”, [...]
Acest articol are peste 2 aprecieri, distribuiri și comentarii

Dincolo de ferestre

1. Însemnăm cu fotografii clipele frumoase Pentru că însemnăm unii pentru alții imens. Înainte păstram pozele în sertarul de la masă, Astăzi – pe un perete pe care-l rulăm în jos fără sens. 2. Acolo ne strigăm bucuria și amărăciunea, Acolo ne înmulțim păcatele. Iar când ne așezăm la masă, în loc să ne spunem [...]
Acest articol are peste 38 aprecieri, distribuiri și comentarii

ИГОРЬ ГУЗУН | ЗЕМЛЯКУ

1. Отсюда все сбегают без оглядки, Тут весело лишь клоунам с афиш. Но где б ты ни обрёл приют свой шаткий, Ты с Богом по-румынски говоришь. 2. Ты бросишь всё, едва тебя поманит Жар-птица счастья пёрышком цветным. И всё же не забудь достать помянник И написать родным, ещё живым. 3. Ты будешь слать им деньги [...]
Acest articol are peste 7 aprecieri, distribuiri și comentarii

Izvorul Eminescu din satul Recea, raionul Râșcani

1. La capăt de sat, sub o cruce, Printre mașini, benzină, drumeți Se uită cum apa lin curge Eminescu cu ochi de rulmenți. 2. Când lumea își udă batista, Când oamenii se spală pe mâini, Cu o privire-nțeleaptă, tristă Chipul de ghips se înclină puțin. 3. E aici demult, de prin anul Șaptezeci și șapte, [...]
Acest articol are peste 12 aprecieri, distribuiri și comentarii

Ed Pobuzhansky | Un poem în rusă, română, ucraineană și spaniolă

* * * НОВЫЙ БОГ И глас твой — стучит в перепонки. И глаз твой — Gorilla Glass. И вместо икон — иконки. Айфонный иконостас. Как страшно нам, серым и сирым, В стране беспробудной лжи Остаться без помощи… Siri, Как дальше нам жить, подскажи… (с) Эд Побужанский * * * SPERANŢA DIN iPHONE Vocea ta [...]
Acest articol are peste 5 aprecieri, distribuiri și comentarii

NOI ŞI BLAJINII

1. De aici toţi fug, nimeni nu pleacă la pas. Oriunde în lume, în română îţi spui spovedania. În Moldova veselă a rămas Doar inscripţia „Veselă din Germania”. 2. Şi parcă ai vrea s-o înjuri şi s-o uiţi, Dar asta n-ajută deloc, din păcate. Iar tot ce poţi face, munceşti şi-i ajuţi Pe cei din [...]
Acest articol are peste 12 aprecieri, distribuiri și comentarii

NOI ŞI BLAJINII

1. De aici toţi fug, nimeni nu pleacă la pas. Oriunde în lume, în română îţi spui spovedania. În Moldova veselă a rămas Doar inscripţia „Veselă din Germania”. 2. Şi parcă ai vrea s-o înjuri şi s-o uiţi, Dar asta n-ajută deloc, din păcate. Iar tot ce poţi face, munceşti şi-i ajuţi Pe cei din [...]
Acest articol are peste 12 aprecieri, distribuiri și comentarii

Mr Golden Sun on my plate

Soare, soare frăţioare câte raze ai tu oare ? 1, 2, 3 , 4 am pornit cu număratul 5, 6, 7, 8 câte raze ţi sau copt 9 , 10 raze creţe si una de vara Ce mă cheamă afară. Mr. Sun, Sun, Mr Golden Sun, Wake me up early, Mr. Sun, Sun, Mr Golden… Read More Mr Golden Sun on my plate
Acest articol are peste 23 aprecieri, distribuiri și comentarii

Oameni și clădiri

1. Clădirea pe care Gheorghe Ghimpu a arborat tricolorul e azi în paragină. Și stadionul pe care a debutat pentru națională David Beckham e distrus. Mai întoarcem o pagină Cu lucrurile bune care s-au dus. 2. A ajuns politețea să fie un semn de slăbiciune, umil. Din zâmbetul larg de pe vremuri a rămas doar [...]
Acest articol are peste 80 aprecieri, distribuiri și comentarii

O SARCINĂ PE ZI, de Igor Guzun

Să mergi în fiecare zi la școală și să plătești acolo cu tinerețea ta. Să poți rezolva ecuații, dar la gară și la poștă să nu te poți descurca. Să faci o facultate, un master și să nu-ți găsești un loc de muncă, Iar atunci când îl găsești, salariul să nu-ți ajungă. Să-ți plece copiii [...]
Acest articol are peste 171 aprecieri, distribuiri și comentarii

Verbe, proverbe

A ajuns cuțitul la iOS. Banii n-au mir-os: nici mir, nici os. Bărbații la un grătar sunt domni la patru ace. Cine împarte, party își face. Călătorului îi stă bine cu toba, adică cu drumul. Cine aleargă după doi iepuri, nu-l prinde costumul. Cine caută, găsește. Pe internet. Oțetul se face în CET. Câinele care [...]
Acest articol are peste 38 aprecieri, distribuiri și comentarii

Verbe, proverbe

A ajuns cuțitul la iOS. Banii n-au mir-os: nici mir, nici os. Bărbații la un grătar sunt domni la patru ace. Cine împarte, party își face. Călătorului îi stă bine cu toba, adică cu drumul. Cine aleargă după doi iepuri, nu-l prinde costumul. Cine caută, găsește. Pe internet. Oțetul se face în CET. Câinele care [...]
Acest articol are peste 38 aprecieri, distribuiri și comentarii

Verbe, proverbe

A ajuns cuțitul la iOS. Banii n-au mir-os: nici mir, nici os. Bărbații la un grătar sunt domni la patru ace. Cine împarte, party își face. Călătorului îi stă bine cu toba, adică cu drumul. Cine aleargă după doi iepuri, nu-l prinde costumul. Bine faci, bine găsești. Pe internet. Oțetul se face în CET. Câinele [...]
Acest articol are peste 38 aprecieri, distribuiri și comentarii