BlogOGO.MD Experiența blogging-ului moldovenesc

Noiembrie

Toamna pe coline

DSC_0139.JPG
Fotografiile de mai jos sunt de acum două săptămâni, am surprins colinele în una dintre puținele zilele însorite de noiembrie. A fost o zi minunată pe care am dedicat-o descoperii zonei prosecului, unul dintre cele mai frumoase și cunoscute locuri din provincia de Treviso. Și am prins câteva momente care alcătuies un frumos peisaj urban de toamnă.

 Sper că și voi ați avut parte de o toamnă la fel de frumoasă. 
DSC_0073.JPG
DSC_0125.JPG
Acest articol are peste 6 aprecieri, distribuiri și comentarii

Ce trebuie să reuşeşti să faci pînă la sfîrşitul toamnei

Multora le place toamna și acea stare de melancolie, care o acompaniază, însă, odată ce luna noiembrie ajunge spre sfîrșit, deodată ne dăm seama că trebuie să reușim să ne bucurăm chiar și de cea mai neînsemnată mîngîiere a soarelui și de covorul aurit din frunze, ceea ce este specific acestei perioade a anului. Chiar … Continuă să citești Ce trebuie să reuşeşti să faci pînă la sfîrşitul toamnei
Acest articol are peste 6 aprecieri, distribuiri și comentarii

White Coats

IMG_2536.JPG
Bună! Cum e vremea la voi? La noi iarna își anunță sosirea. E foarte frig, mai ales seara. Și ca în fiecare an, la începutul sezonului rece, toți suntem în căutarea unei haine comode, moi, călduroase dar și fashion.
Paltonul este alegere perfectă pentru iarnă!!! Este elegant, femenin dar și foarte ușor de combinat. Te înfășoară cu îmbrățișarea sa caldă și nu te lasă până-n primăvară. Azi o să vă arăt un palton alb, foarte comod și călduros, care transmite un aer romantic. Sper să vă placă.


IMG_2530j.jpg
IMG_2539.JPG
Acest articol are peste 36 aprecieri, distribuiri și comentarii

Blue Sweater

DSC_0058-2m.jpg
Salutare!!! Bine v-am găsit în luna noiembrie!!! Temperaturile au început să scadă și e timpul să trecem la pulovere. Sunt cele mai purtate haine în perioada rece a anului. Sunt moi, pufoase, colorate și le poți asorta cu aproape orice. Eu sunt îndragostită de puloverele supradimensionale și de confortul care il ofera. Sper să vă placă și vouă modelul și culoarea puloverului pe care l-am ales pentru sezonul rece. 

DSC_0027.JPG
DSC_0041.JPG
Acest articol are peste 44 aprecieri, distribuiri și comentarii

Apus de soare

DSC_0062.JPG
Ce poate fi mai frumos decât un răsărit de soare la mare? Cred că doar un… apus de soare! 
După o tristă zi de toamnă aștept cu nerăbdare acea linie a orizontului,  care se unește cu marea și pe care încet, încet apare un punct roșu care devine tot mai mare, aducând strălucirea pe întreaga boltă cerească.  Un moment de mare emoție după o zi prea încărcată de griji sau probleme. După care se așterne acea liniște mortală ce te face să uiți de toate ... și doar foșnetul valurilor reci îți îneacă sufeletul în libertate...
Acest articol are peste 4 aprecieri, distribuiri și comentarii