Tablourile sunt bucăți rupte din viață – transmit sentimente, stimulează imaginația și aduc culoare. Oamenii care pictează – pot simți natura, deci, pot crea adevărate capodopere! Iar noi, cei care privim opere de artă aliniate frumos într-o galerie, rămânem tăcuți și ne întrebăm cum le reușește pictorilor să creeze un tot întreg din realitate și […]
citește mai departe
Vineri, 18 mai, va fi inaugurată expoziția ”Patrimoniul Suntem Noi”, dedicată participării comunităților la promovarea și valorificarea patrimoniului cultural local. În cadrul evenimentului va fi lansă publicația proiectului și vor fi premiate cele mai reprezentative inițiative. Vineri, 18 mai, începând cu ora 16.00, în curtea Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, strada Sfatul Țării […]
The post Inaugurarea expoziției ”Patrimoniul Suntem Noi” appeared first on Orheianca.eu.
citește mai departe
– Azi te aștept în cafeneua noastră la ora 19.00! Vreau să-ți pui acea rochie neagră, micuță, pe care ai purtat-o la prima noastră întâlnire. – Cred că o să întârzii! N-am cum să ajung la 19.00 când expoziția mea se închee tot la 19:00. – Te voi aștepta! – Ca să nu te plictisești […]
citește mai departe
Şi în acest an, Primăria Tudora împreună cu Consiliul raional Ştefan-Vodă vă invită la Expoziţia-târg „Hai la piersici!”, care se va desfăşura pe data de 16 iulie 2017, începând cu ora 10:00, în localitatea Tudora din raionul Ştefan-Vodă. Scopul evenimentului este: susţinerea economiei rurale la nivel de sat/raion prin sporirea veniturilor agenţilor economici şi sătenilor; …
citește mai departe
Continuă să citești Hai la piersici!

Vinoteca Wine.md a inaugurat zilele acestea o expoziţie interesantă de etichete ale fostului trust vinicol din perioada sovietică „MoldVinProm”. Colecţia include 105 etichete şi a fost cumpărată, în variantă electronică, cu 100 de euro...
citește mai departe
Astăzi, întreaga comunitate a muzeelor sărbătoreşte „Ziua Internaţională a Muzeelor”. Celebrată pentru a 39-a oară, această zi are anul acesta următoarea temă „Muzeele și peisajele cultural”. Aș vrea să menționez că „Ziua Internaţională a Muzeelor” este marcată la nivel mondial, în fiecare an, pe 18 mai, începînd cu 1977, fiind instituită la inițiativa Ministerului Culturii şi […]
citește mai departe

În ultimul timp mă ciocnesc de mai multe evenimente organizate de oameni ingenioși, oameni cu suflet mare, care caută diferite modalități pentru a oferi ajutor celor mai triști ca noi.
Astăzi, am aflat despre un eveniment, care din primul moment m-a intrigat și am vrut să scriu despre el, să afle lumea și să ne implicăm împreună. Să ne implicăm, fiindcă nimeni nu poate rămîne indiferent atunci cînd este vorba despre copii.
Dar, atunci cînd am primit cîteva imagini ale lucrărilor executate de acești minunați copilași, am fost de-a dreptul flatată și am înțeles că, voi regreta nespus dacă nu voi acorda și eu un anume suport...
citește mai departe
Obosiți de rutina cotidiană, epuizați de munca pe care o facem zi de zi, încărcați de griji și probleme familiale, stresați de crizele ce au loc în domeniile politic, social și economic, cu toții ne dorim să evadăm din acest calvar și să ne petrecem o vacanță de vis, undeva departe de toate aceste nevoi. […]
citește mai departe

Nu că aș fi o împătimită a artei și invențiilor, dar îmi place să descopăr lucruri noi și curioase. Expoziția dedicată lui Leonardo da Vinci este una dintre cele curioase așa că mi-am dorit să ajung acolo și parcă mult trebuie unui om care știe ce vrea Cel mai mult mi-a trezit interes faptul
citește mai departe